sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Alo ! Deranjez ?

Încercam zilele astea să telefonez la biroul unei instituţii publice din Baia Mare. Nu ţin să precizez care anume, ca să nu fac anti-reclamă. Nu de alta dar şi aşa au o reputaţie proastă. Se conduc probabil încă după înţeleptul slogan „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese”. Nu m-aş fi mirat deloc dacă nu-mi răspundea nimeni, sau dacă îmi răspundea o doamnă iritată de întrebările mele, sau în cele din urmă dacă numărul ar fi fost ocupat, nealocat, inexistent.

Însă mesajul pe care l-am auzit în receptor m-a luat total pe nepregătite. „Numărul de telefon este deranjat” spunea el. Ţâşnesc brusc în picioare iar scaunul de sub mine se răstoarnă cu un „buf” amortizat de perdea. „Cum adică deranjat?” întreb eu robotul. „Numărul de telefon este deranjat” ţine una şi bună vocea de la celălalt capăt, urmată de tonuri repetate care semnifică de obicei număr ocupat. Pun receptorul la loc, mă pipăi pe frunte şi mă examinez în oglindă. Parcă nu am băut (aşa mult) în ultima vreme. Să am oare deja …auzănii ? Cum adică deranjat? Cine l-a deranjat? Eu ? Sau s-a deranjat el de la sine? Îmi fac curaj şi formez din nou. Aceeaşi voce impersonală, acelaşi mesaj. Mă învârt de câteva ori prin casa fără astâmpăr. Simt cum îmi creşte glicerina, ăăă… glicemia. Aşa înnebunesc oamenii, îmi zic. Trăiesc normal o viaţă întreagă până li se întâmplă într-o bună zi una ca asta şi … se deranjează cu tătu’.

Nu, aici nu e de joacă. Se impune soluţia supremă. Mă reped în faţa computerului şi introduc mesajul pe google. Nici un rezultat concludent. După vre-o jumătate de ora sun din nou. „Bună ziua!” îmi răspunde o voce de femeie. Tresar ca ars, mă bâlbâi şi nu-mi găsesc cuvintele. Femeia enervată la culme mă expediază în doi timpi şi trei mişcări. Îmi vine inima la loc. Aşa da! Aşa mai merge! Simt că lucrurile au revenit la normal…

Citeste tot articolul...

joi, 27 noiembrie 2008

Acer Aspire 5102wlmi drivers



Audio card
Cardbus
Modem
Touchpad
Video card
Wireless adapter

Drivers that drive us crazy

This is for all those of you who have an Acer Aspire 5102wlmi laptop and were not provided with CD-s containing its drivers. Thinking about reinstalling windows seems your worst nightmare. I’ve been there, so I understand how you feel. You can find above some of the drivers that will work with Windows XP.

Please keep your drivers updated for the best performance. Enjoy !



Citeste tot articolul...

Republica Moldova, analiştii şi telefoanele Nokia



(fotografia a fost făcută acum 3 ani la un fastfood din Piaţa Centrală din Chişinău).

Cine a spus că Moldova e cea mai săracă ţară din Europa ? Probabil vre-un analist cu renume care stă în biroul lui călduţ şi analizează cifrele economiei moldave. Paranteză: cine o fi inventat cuvântul acesta - analist – nu s-a gândit probabil niciodată la sonoritatea lui. Or mie îmi sună involuntar a ceva legat de locul prin care, pardon, îţi faci nevoile sau la practicile homosexuale. Probabil că homosexualii sunt analişti prin definiţie. O fi fiind şi anal-iza asta o nevoie primară, mai ştii ?!

Dar revenons à nos moutons, cum zice chinezul. L-am auzit pe conducătorul nostru iubit declarând mai ieri că economia Moldovei a cunoscut o dezvoltare nemaivăzută în ultimii 8 ani de guvernare comunistă. Cam aceleaşi declaraţii le făcea şi prim-ministru României. Ascultându-i pe ei ai zice că pe aceste meleaguri e numai miere şi lapte. Şi totuşi în oarecare măsură au dreptate pentru că atunci când eşti la genunchiul broaştei, ai unde creşte, faţă de cei care au ajuns deja la un oarecare nivel de bunăstare şi civilizaţie. La noi se consideră un semn de bunăstare dacă bunăoară nu ţi se ia seara curentul (cum se practica prin 98) sau dacă primeşti salariul la timp.

Recent întors de acasă din Moldova, mă întrebă un prieten maramureşean cum ne afectează pe noi criza asta globală. Adevărul e că nu ne afectează, pentru că nu prea are ce afecta. Moldova are o industrie remarcabilă, dar ea lipseşte cu desăvârşire (vorba lui Caragiale). Şi totuşi, dacă ieşi pe străzile Chişinăului nu poţi să nu remarci maşini de ultimă generaţie, haine scumpe, electronice performante. Asta înseamnă că lumea are bani. Cum se explică acest lucru ?

Cu toţii ştim zicala populară conform căreia un om în viaţă trebuie să clădească o casă, să crească un copil şi să sădească un pom. Prin anii 90 apăruse o altă zicală în Moldova: un moldovean adevărat trebuie să aibă lanţ de aur, telefon Nokia şi Opel Astra (cu mici variaţiuni). Astea ne sunt standardele, asta ne e mentalitatea. Chiar dacă trăieşti în chirie cu părinţii, trebuie să ai Audi Q7. Chiar dacă nu ai ce mânca, e musai să ai telefon de ultimă generaţie şi să te îmbraci cu haine scumpe. Că altfel te râd oamenii. Ce va spune lumea ?

Viaţa-i grea, la tăţi nu ajunge. Cine nu poate roade – suge…


(în articolul următor despre cum fac moldovenii bani)
Citeste tot articolul...